1000-de-chipuri

nu stiu la altii cum e,da' la mine treaba merge asa: cand am mai mult si mai multe de facut nu fac nimic....frec pupila urmarind statusuri pe net,mai vad o 'imisiune', o mai frec cautandu-mi scuze sa nu ma apuc,fac sondaje si analize...si ia sa vezi la ce comcluzie am ajuns: in acest moment 3/4 din oamenii din lista mea s-au blocat pe urmatorul status: "all I want for christmas is You" . Sa muriti voi?!

Ma simt singura.Sunt trista.Nu am timp.
Nu stiu,sunt genul de om caruia Dumnezeu nu i-a dat prea multe lucruri bune,asa din senin.Nu-mi aduc aminte sa fi primit ceva vreodata fara sa ma zbat ca dracu' ,poate in afara de vreo boala venerica, vreo amenda sau vreun cacat de cioara exact pe umar.
Evident,dovada faptului ca muncesc pentru ceea ce am se oglindeste mai in toate: am deja o haita de fire albe,de la atatea griji cu platit facturi,trait de pe o zi pe alta,facut pe plac unora si altora; cateva riduri si niste pungi sanatoase sub ochi de la plansete ( a se citi urlete) de furie si dezgust cand cineva ma dezamageste; pana si degetul mijlociu pe care multi il folosesc numai ca sa-si arate diametrul organului este tocit de atata scris;unde mai pui ca de luni pana vineri am cerneala pe degete ca toti puradeii de clasa I,care abia acum invata ca stiloul e pentru scris,nu pentru testat abilitatile dobandite la LEGO.
Mai am un rahat de luna pana plec in Franta.Tradus pe romaneste inseamna fix o saptamana dupa vacanta in care trebuie sa-mi dau 4 colocvii,4 examene,sa prezint 3 proiecte,sa mai fac unul si sa dau si cateva partiale.Ce sa fac,asa sunt eu! Ca Harap-Alb...invat cat altii intr-o luna; pt ca exact asta am de facut;-de rezolvat tot ce aveam de facut intr-o luna,intr-o blestemata de saptamana. Trebuie sa imi fac bagajele,numa' ca habar n-am ce tre sa iau pentru 4 luni.E clar ca bluzonul norocos e unul din necesare.Am de trait niste sarbatori in liniste si pace,de mers la rude si de prefacut ca totul e OK. Sa nu uit ca tre sa fac rost de BANI,gen MULTI,ca sa imi achit datoriile si sa imi cumpar un afurisit de bilet de avion.Poate sa cumpar si cateva cadouri celor dragi...si nu in ultimul rand sa vad cum naiba sa ma odihnesc putin.Si ca de obicei,cand am momente din astea de ma cac pe mine,stau si ma intreb. De ce cacat nu poate fi simplu si pentru mine?

Nu prea stiu ce se intampla,insa nu'i a bine cand imi vine asa de des cheful sa scriu.
Sau poate e provocator cand scriu,numai ca m-am trip-at pe amintiri...si se pare ca o sa o tin lant.
Imi aduc aminte de nunta fratelui meu;mi se pare ca aveam vreo 9 ani cand am fost cu Aurora la Tomis sa imi aleg rochita de petrecere. Se pare ca singurul meu defect de pe atunci nu era ca aratam ca un balon mic si negru,ci mai ales ca iubeam pantofii de lac rosu,cu fundita in bot. Nu cred ca iubirea defineste exact ce simteam eu pentru ei;era mai degraba o venerare.Erau singura mea alternativa la papucii aia din os,vi-i mai aduceti aminte? aceia care troncaneau de-ti venea sa-ti bati copii cu furtunul de la Albalux. Pur si simplu pe aia ii iubeam cu adevarat,dar de vreme ce nu se fabricau decat marimi peste 36,eventual 37 nu aveam nici o sansa sa capat vreo pereche prea curand...asa ca m-am refugiat in cei de Dorothy; nu un an sau doi,cred ca toata copilaria. Ii toceam de atata purtat si nu renuntam la ei nici in ruptul capului.Vara,iarna,teatru,plaja,circ...o pereche ma insotea tot timpul.
Cum nu-mi gasisem o rochita rosie pe masura mea,(Cred ca XL nu se fabrica pe copii de 9 ani pe atunci)a trebuit sa ma multumesc cu una roz. Aratam ca Miss Piggy,numa' un pic mai neagra.
Desi vedeam si eu ca nu prea merge rozul bombon de mentosan cu rosu fucsia,tinzand spre tiganesc de pe tropotzeii cei de toate zilele,tot nu amm putut renunta la ei.

Ei bine,se pare ca atunci au inceput obsesiile mele.Si teama de lift-tot atunci,caci am ramas blocata vreo ora,timp in care nu am facut decat sa ma gandesc ce nasol ar fi sa mor si sa nu mi vada nimeni outfit-ul.
Si de-atunci am bluze norocoase,stilouri,amulete si bluzoane.Cel mai recent e din clasa a5a...insa multa lume il vrea carpa de sters pe jos. Sper sa mai reziste macar pana termin facultatea.

De fiecare data cand imi aduc aminte de mine ma raportez la o imagine din copilarie. Nu-mi vine in minte decat acea zi,cu totul lipsita de evenimente importante; eram pe plaja Modern,imbracata in costum de baie mov si bronzata peste limita suportabilitatii pieilor albe. Ma durea in scurgere de mizeriile care azi ma'mbatranesc,ma umplu de riduri si de ganduri necurate. Nu gandeam pe atunci ca voi deveni cine sunt chiar acum,un autocritic mai nociv decat gazul de pe teava de esapamant a lu' Rodica...ca voi ajunge sa gandesc la plural,chiar la pluraluri fara sa imi impun sa fac asta. Nu stiam ca pot sa privesc suferinta si sa-mi ascund trairile.
Eram doar eu, poate prea plina de umor si veselie,care tocmai reusisem sa implinesc 47 de kg in urma unui concurs cu propriile mele vointe, inconjurata de suflete ridicol de inocente-cum probabil era si al meu pe atunci; nu ma preocupa decat sa inot de doua ori pana la farul verde in aceeasi zi, sa ajung inapoi acasa,unde ma astepta mama cu masa,sa fac un dus si sa ies la scara,unde urma sa-mi petrec restul timpului pana la ora12- 1 noaptea cand ma intorceam in casa si ma cufundam in patul meu moale.
Mi-e dor de zilele alea. Mi-e dor sa nu gandesc la nimic...sa nu ma intereseze puterea banilor si a rautatii. Mi-e dor sa nu-mi fie dor de nimeni,sa-i am pe toti cei dragi aproape,sa nu sufar ca mi-a murit pisica....sa ma doara-n cur ca nu am telefon mobil sau masina;sa nu-mi smulg parul fara internet-o zi. Sa-mi bat joc de orele de somn de la pranz si sa ma joc de-a scoala. Sa ma sarut de incercare, sa iau si sa dau papuci din senin, sa nu am scrupule si nici prieteni de care sa-mi pese. Sa nu existe sex ci doar apetit , sa nu-mi trebuiasca iubire ci doar emotie.
Sa nu stiu cum e bine,dar sa intuiesc. Sa nu stiu sa simt,dar sa incerc.Sa le incerc pe toate:)si sa mi se rupa'n paispe ca nu mi-au iesit.

Asta am incercat si eu,insa pare-se ca n-a prea mers.
Ma uitam si eu la un serial.Un amarat de serial;nici macar nu m-am grabit sa-l vad, chiar ma abtineam cateodata,doar de dragul de a vedea o serie intreaga dintr-un foc.
Totul era minunat pana azi,cand am constientizat ca mai sunt 2 episoade...iar urmatoarea serie apare abia peste un an.
Unul singur era....
Daca l-as fi savurat ca tot omu': un episod pe sapt,acum nu ma mai plangeam. Asta e,sa ma-nvat minte,sa nu ma mai uit la seriale.

Am prieteni tristi si deprimati,singuri si cinici.am prieteni mai mici si mai mari, prieteni cu prieteni si cu dusmani; ma am pe mine si imi vorbesc zilnic,ma intretin,as putea spune.
Andra, e dulce cand vrea,mai mult deprimata si ipohondra ,dar cu suflet ce tinde spre infinit;tine exagerat de mult cu sefu' si o admir pt asta.
Mish e prea bun pt multe, e destept si are simtul umorului; e totusi prea timid pentru secolul asta.
Iosana e singura pt ca e salbatica si e constienta de asta;nu vrea se se schimbe pt ca sunt convinsa ca stie ca la un moment dat cineva o sa ii aprecieze cinismul la fel de mult cum i-l apreciez eu.
Korn este aerian,sa mor eu! n-am mai cunoscut om cu capul in nori ca el; si lui ii e frica de viata de aceea se ascunde in spatele oamenilor terni si fara contur.Nu stiu inca ce e in capul lui-probabil nici el nu stie inca.
Alina e cu Marian, e o buna scriitoare si are un simt al umorului care ma scoate din orice depresie; a fost langa mine de fiecare data cand am avut nevoie de ea; e un om pe care te poti baza.
Raluca e o muncitoare;mereu dornica sa se intreaca pe sine,mereu preocupata de lucruri cotidiene;imi place sa ma laud ca am o prietena atat de frumoasa si desteapta.
Alexandra e o boema; are stil din varful degetelor pana in firul de par.cu ea imi exersez neologismele-imi place cum comunicam la alt nivel.
Mai sunt multi si multi...nu as avea timp pe toti....dar am vrut sa imi notez ce simt acum pt ei.
si sunt deschisa pt prietenele mele noi si mai mici.sper sa le cunosc si pe ele la fel de mult cum ii cunosc si pe ceilalti.