1000-de-chipuri

Nu prea stiu ce se intampla,insa nu'i a bine cand imi vine asa de des cheful sa scriu.
Sau poate e provocator cand scriu,numai ca m-am trip-at pe amintiri...si se pare ca o sa o tin lant.
Imi aduc aminte de nunta fratelui meu;mi se pare ca aveam vreo 9 ani cand am fost cu Aurora la Tomis sa imi aleg rochita de petrecere. Se pare ca singurul meu defect de pe atunci nu era ca aratam ca un balon mic si negru,ci mai ales ca iubeam pantofii de lac rosu,cu fundita in bot. Nu cred ca iubirea defineste exact ce simteam eu pentru ei;era mai degraba o venerare.Erau singura mea alternativa la papucii aia din os,vi-i mai aduceti aminte? aceia care troncaneau de-ti venea sa-ti bati copii cu furtunul de la Albalux. Pur si simplu pe aia ii iubeam cu adevarat,dar de vreme ce nu se fabricau decat marimi peste 36,eventual 37 nu aveam nici o sansa sa capat vreo pereche prea curand...asa ca m-am refugiat in cei de Dorothy; nu un an sau doi,cred ca toata copilaria. Ii toceam de atata purtat si nu renuntam la ei nici in ruptul capului.Vara,iarna,teatru,plaja,circ...o pereche ma insotea tot timpul.
Cum nu-mi gasisem o rochita rosie pe masura mea,(Cred ca XL nu se fabrica pe copii de 9 ani pe atunci)a trebuit sa ma multumesc cu una roz. Aratam ca Miss Piggy,numa' un pic mai neagra.
Desi vedeam si eu ca nu prea merge rozul bombon de mentosan cu rosu fucsia,tinzand spre tiganesc de pe tropotzeii cei de toate zilele,tot nu amm putut renunta la ei.

Ei bine,se pare ca atunci au inceput obsesiile mele.Si teama de lift-tot atunci,caci am ramas blocata vreo ora,timp in care nu am facut decat sa ma gandesc ce nasol ar fi sa mor si sa nu mi vada nimeni outfit-ul.
Si de-atunci am bluze norocoase,stilouri,amulete si bluzoane.Cel mai recent e din clasa a5a...insa multa lume il vrea carpa de sters pe jos. Sper sa mai reziste macar pana termin facultatea.