1000-de-chipuri

Ce bine-i asa!
De cand blogul asta a reintrat in anonimat am inceput(iar) sa ma simt ca acasa aici. Pot sa scriu tot ce-mi macina inima,sa folosesc "cur" si "pula" -obscenitatile mele preferate,fara sa mai aud cate-o voce care are in sange nevoia sa ma cenzureze. Si daca pare ca azi vom vorbi despre cenzura,ei bine: nu!
Azi vom vorbi despre diferenta dintre zilele linistite si alea nelinistite. Diferenta...o facem noi. Noi suntem dusmanii fericirii noastre, personalitati primitive ce nu ne putem controla dorintele si temerile ,asa incat atunci cand o dam in bara nu ne multumim cu asta si punem si de-o zi fututa,ca sa fie treaba buna.
Spre exemplu acum vreo 5 luni daca as fi aflat ca al' cu care sunt m-ar fi inselat probabil m-as fi urcat pe pereti, as fi facut scandal ca la indienii indigeni,ca sa le zic frumos si mi-as fi futut nu o zi-o saptamana cel putin. Acum treaba sta altfel: faptul e consumat,as urla degeaba si m-as consuma fara rost,plus ca mi-as strica si cheful de inot care zace in mine de 2 zile de cand tot ploua noaptea.
Ei bine,nu stiu ce s-a intamplat cu mine;inainte tanjeam dupa afectiune, ajungeam sa o cer in cele mai josnice moduri.Acum insa-desi inca sunt umana,am invatat sa ma controlez.
Sunt linistita.Citesc in franceza si parca descopar zi de zi senuzalitatea unor cuvinte oarecum oridinare pentru mine. E vara si nu trebuie sa fac nimic.Important. Nimic care sa imi displaca,sa ma enerveze,sa ma agaseze.Nu trebuie sa suport oameni sau comportamente,pt ca pur si simplu pot sa plec.
Atatea concerte,atatea plaje pustii , sa-l vad pe prostalaul de Zack alergand ca bezmeticul, sa stau pe un scaun de pescar la 5 dimineata si sa astept sa rasara Cel Galben, sa simt briza si sa uit ca nu am bani. E perfect.
Si 14 aug,care vine,impreuna cu Serj ,desigur la Sibiu...unde o sa fie apogeul bucuriei mele:cel mai asteptat concert.
Si apoi septembrie cu pregatiri,cu haine si miresme boeme...cu carti si ochelari diafani..cu mine plecand pt 5 luni.
Si apoi fericirea sa simti lipsa persoanelor dragi...ma bucura chestia asta: ca o sa am cui sa simt lipsa,ca am la cine sa ma gandesc,ca nu sunt atat de singura pe cat ma plang.