1000-de-chipuri

8 ore nu mi-am ridicat privirea din monitor; am sorbit fiecare litera,fiecare cuvant...pana s-a terminat, prapastios ca ultimul episod dintr-un serial ce nu a ajuns la sfarsitul seriei.
m,o scriere laborioasa,pe care nu as fi inteles-o in intregime fara ajutorul unui dictionar, insa tema ,pe cat intriganta,pe atat de bine redata, m-a facut sa las lenea si sa pun mana sa descifrez fiecare paragraf.
acum ma simt echilibrata . si o admir,in mare masura pentru ca mi-a dat oportunitatea sa aleg daca sa fac sau nu asta.
....caci "Nu poţi evolua cu succes într-o lume pe care o dispreţuieşti".

Intrucat nimeni din cei pe care ii asteptam sa scrie nu mai scriu, iar buna mea dispozitie( care apare rar,ce-i drept) e azi,aici,cu noi ,am zis sa-mi aduc aminte de ziua asta.
Contrar dorintei mele acerbe de a ma trezi la ora 8 pentru un studiu intens al conflictului si negocierii,abia pe la 11 muschii mei pelvieni mi-au dat desteptarea. Cu toate ca urma sa fie o zi imbibata de cunoasterea motoarelor si pompelor hidraulice, automatizari si ceva teoria sistemelor, n-am reusit sa fac decat niste ciuperci delicioase si vreo 6700 de pasi pe un pedometru de 2 lei.
Ce a fost insa special azi,inafara de niste bataturi pe care nu o sa le uit cel putin era asta, a fost faptul ca m-am plimbat de nebuna,fara sa ma doara vreo secunda tampla,fara tensiune. O zi a dracu' de normala.

Repetir,s'il vous plait!

de ce suntem nesatui si nemultumiti? de ce avem atatea nevoi si comentarii? de ce nu putem sa afirmam dupa mai mult de o zi ca avem destul,ca suntem linistiti ,ca nu mai e nevoie de nimic-ca asta-i fericirea.
imi doresc din ce in ce mai mult sa fiu un om simplu.mi-am smuls si firele de par alb care-mi rasarisera in crestet si la tampla;unii il considera noroc-pe firul alb...eu nu vad in el decat pasul batranetii.si e prea devreme.mai sunt multe pe care trebuie sa le miros,sa le ating...vorba aia, de care sa ma plang-insa am incetat deja sa lupt.
nu stiu cum de mi s-a uscat veselia.statistic vorbind,nu mai rad decat 5%,iar asta din politete.sau poate nu am mai auzit dume bune.sau poate nu am stat pe langa cine trebuia.sau poate.
poate nu mai iubesc.
cred ca asta e apogeul deprimarii.sa vrei sa iubesti si sa nu mai poti,sa nu mai ai de ce; sa te plafonezi...sa-ti fie lene sa cauti in celalalt/ceilalti potentialul... sa-ti fie scarba sa anticipezi reactii,sa-ti fie jena sa nu accepti scuze.
am nevoie de un sut(a se citi picior in cur).
Trezeste-ma,te rog!

Tocmai m-am intors de la editia VI a campaniei "Orasul citeste".Nu stiu daca ati nimerit vreodata in mijlocul unui eveniment dintr-asta,daca nu,va spun eu: e genial. E genial sa vezi un vagon de metrou carpit cu oameni,(de toate felurile as fi fost tentata sa afirm)care citesc.M-am simtit ca intr-o biblioteca,in care singura voce care te deranja era cea a doamnei-cu-peronul-pe-partea-stanga/dreapta. Pana si bietii calatori,aia care s-au prins ca ceva e suspect, vorbeau in soapta la telefon,nu cumva sa deranjeze puhoiul de studenti insetati dintr-o data de o lecturare rapida.
Cartile-divere. Joules Verne,psihologie,publicitate,poezie.
O mititica mi-a placut foarte mult:"Mami,maine sa imi dai o carte,ca toata lumea citeste in metrou."
Mai multe pe www.orasulciteste.ro

Mi-ar placea sa am puterea sa nu ma raportez la ceilalti.Sa nu simt nevoia sa fiu nemultumita de ceea ce am sau fac. Sa treaca macar o saptamana in care efectiv sa nu ma deprime nimic.
Ma consider un om norocos;nu pot sa ma plang ca ar fi lucruri pe care nu le pot obtine,mai usor sau mai greu....insa cred ca am fost blestemata cu darul nemultumirii;cateodata imi vine sa ma cac pe felul meu de a fi.Cateodata imi doresc sa fi fost un om mai simplu,sa nu ma implic in atat de multe lucruri de-odata si mai ales sa nu sufar :). Sa nu sufar din nimic,asa cum fac acum.Sa nu ma doara capul( ingrozitoare, durerea asta nesuferita).
Tind sa cred ca tristetea mea se prelinge din singuratate.Multi ar spune ca nu sunt un om singur,ca ma cac pa' mine.Ei bine,ma simt singura. Nu sunt prea multe persoane care sa-mi impartaseasca pasiunile,sa-mi inteleaga placerile sau simtul umorului.Iar cei care chiar o fac,paradoxal, sunt pe la mama dracu'.
Incerc de multa vreme sa gasesc oameni,fiinte,entitati cu care sa fiu pe aceeasi lungime de unda,nu dupa care sa ma mulez...probabil de aceea si trancan atat de mult. In cautarile mele am dat peste multi oameni deosebiti; foarte multi m-au facut sa plec jobenul in fata lor,doar pt simplul fapt ca fac lucrurile cu modestie;ei bine, eu mi-am screlozat aceasta caracteristica: uneori ma urasc pt cat de liber vorbesc-efectiv,parca nu am dop la clanta....mi-e jena cu mine.
Si-am mai observat ceva,desi nu am vrut niciodata sa recunosc.Imi place alcoolul,poate peste masura as putea spune,chiar daca ma lupt din rasputeri sa nu fac excese si ca pentru mine...diferenta o face dunga rosu-ruginie ce-mi apare pe buze dupa o cana,doua de vin.
Se pare ca asta fac din cand in cand.Ma ascund printre alcool ca sa-mi mai strecor un pic de fericire in venele imbibate cu tristete.