3/01/2010
Mi-ar placea sa am puterea sa nu ma raportez la ceilalti.Sa nu simt nevoia sa fiu nemultumita de ceea ce am sau fac. Sa treaca macar o saptamana in care efectiv sa nu ma deprime nimic.
Ma consider un om norocos;nu pot sa ma plang ca ar fi lucruri pe care nu le pot obtine,mai usor sau mai greu....insa cred ca am fost blestemata cu darul nemultumirii;cateodata imi vine sa ma cac pe felul meu de a fi.Cateodata imi doresc sa fi fost un om mai simplu,sa nu ma implic in atat de multe lucruri de-odata si mai ales sa nu sufar :). Sa nu sufar din nimic,asa cum fac acum.Sa nu ma doara capul( ingrozitoare, durerea asta nesuferita).
Tind sa cred ca tristetea mea se prelinge din singuratate.Multi ar spune ca nu sunt un om singur,ca ma cac pa' mine.Ei bine,ma simt singura. Nu sunt prea multe persoane care sa-mi impartaseasca pasiunile,sa-mi inteleaga placerile sau simtul umorului.Iar cei care chiar o fac,paradoxal, sunt pe la mama dracu'.
Incerc de multa vreme sa gasesc oameni,fiinte,entitati cu care sa fiu pe aceeasi lungime de unda,nu dupa care sa ma mulez...probabil de aceea si trancan atat de mult. In cautarile mele am dat peste multi oameni deosebiti; foarte multi m-au facut sa plec jobenul in fata lor,doar pt simplul fapt ca fac lucrurile cu modestie;ei bine, eu mi-am screlozat aceasta caracteristica: uneori ma urasc pt cat de liber vorbesc-efectiv,parca nu am dop la clanta....mi-e jena cu mine.
Si-am mai observat ceva,desi nu am vrut niciodata sa recunosc.Imi place alcoolul,poate peste masura as putea spune,chiar daca ma lupt din rasputeri sa nu fac excese si ca pentru mine...diferenta o face dunga rosu-ruginie ce-mi apare pe buze dupa o cana,doua de vin.
Se pare ca asta fac din cand in cand.Ma ascund printre alcool ca sa-mi mai strecor un pic de fericire in venele imbibate cu tristete.
